ROŞU 20

ROŞU - 20
Eve
Marţi, 06-Mai-2008
Ştirea sinuciderii Evei m-a zguduit puternic şi acelaşi cutremur a produs şi cercurilor noastre de prieteni. Nimeni nu-i putea identifica motivele şi o bună bucată de vreme toţi ne gândeam la o crimă. Dar concluziile au fost clare – sinucidere.
Eva Grim, fata bătrânului Grim, fost înalt funcţionar în Ministerul Afacerilor Externe şi coleg cu tata, era una din cunoscutele frumuseţi blonde ale oraşului. Profund răsfăţată din momentul în care a văzut lumina zilei, Eva a trăit într-un continuu Barbie – glamour. Îmi aduc aminte ziua în care am mers cu ai mei la familia Grim pentru una din aniversările doamnei şi minunatul moment în care Eva m-a tras de mânecă înspre dormitorul ei, a închis cu grijă uşa, s-a aşezat pe pat, şi-a scos cu mare pricepere chiloţeii şi mi i-a arătat spunându-mi: ”Uite, mi-a adus tati chiloţei Diol!”.
Spre deosebire de tata, bătrânul Grim făcuse mulţi bani prin funcţia pe care o ocupase la minister şi asigurase familiei sale un înalt nivel de trai. În aceste condiţii Eva a avut o copilărie şi o adolescenţă fără griji. Şi pentru că nu prea avea pentru ce să lupte, până să se mărite a trăit într-o continuă distracţie. Într-o seară, Grim disperat că i-a găsit Evei în dormitor câteva pastile de Ecstasy, a venit la tata să îi povestească întâmplarea şi să îi ceară sfatul în această privinţă. Nu ştiu ce s-a petrecut după, însă mie mi-a confirmat o bănuială mai veche, care apăruse când o vedeam pe Eva în cluburi, de fiecare dată împreună cu Alma – pe care o ştiam toţi că se droga – şi având acelaşi comportament ca al ei. Dar a trecut mult timp de atunci şi nu m-am mai gândit ani întregi la aceste lucruri care-mi apar acum în minte de parcă ar fi fost ieri.
Copilăria şi o bună parte din adolescenţă, până la plecarea din ţară mi-am petrecut-o alături de Eva. O perioadă a copilariei am fost chiar iubiţi. Ca să ne ascundem de părinţii circumspecţi care ne surprinseseră de multe ori când Eva îmi arăta ce chiloţei îi mai aducea bătrânul Grim, ne puneam bileţelele de amor în caseta roşie de metal îngropată în spatele casei doamnei Rita - vecina noastră, în locul numai de noi ştiut. Eva îmi scria un bilet în care îmi spunea cât de mult mă iubeşte, când o lasă doamna Grim afară şi unde se va duce, ieşea din casă şi îl punea în caseta noastră roşie. Eu o vedeam pe geamul mic din spatele casei noastre, o aşteptam să plece, mergeam la casetă, dădeam la o parte pământul de deasupra şi luam triumfător biletul, apoi ne întâlneam unde trebuia şi ne iubeam platonic. Astfel, părinţii nu ne vedeau prea des împreună şi nu stârneam suspiciuni.
Înspre adolescenţă drumurile noastre s-au bifurcat. Nu am mai fost aşa de apropiaţi, eu a trebuit să învăţ foarte mult, Eva nu avea de ce, şi ne întâlneam destul de rar. Apoi a trebuit să plec din ţară cu familia dar am ţinut legătura telefonic şi, în mod ciudat, de fiecare dată când vorbeam simţeam din partea ei o mare încărcătură emoţională. Asta m-a bucurat tare mult şi mi-am readus-o aproape de suflet. Ne-am vizitat apoi de câteva ori, întâlnirile erau tulburătoare, ne atingeam în treacăt şi tresăream dar ne retrăgeam imediat, ne era frică să înaintăm, vizitele se terminau, familiile îşi luau rămas bun, la fel şi noi...N-a fost să fie...
Pe la 22 de ani, imediat după ce şi-a terminat facultatea, Eva s-a măritat cu un pilot de succes, un om deosebit, îndrăgostit nebuneşte de ea. Anul următor au avut o fetiţă, frumuseţea de Sandra care acum are cam 20 de ani şi pare a fi copia fidelă a Evei.
În toată istoria acestei famili nu ştiu să fi existat evenimente care să o conducă pe Eva la un asemenea gest. Singura supărare din ultimul timp de care ştiam, era faptul că Sandra era cu un tip destul de în vârstă, care probabil că nu corespundea standardelor familiei, dar de care frumoasa fată era îndrăgostită lulea. În rest...
Amintirile mi-au purtat paşii înspre strada unde am locuit în copilărie. M-am strecurat pe lângă gardul casei părăsite a doamnei Rita şi am ajuns la locul unde îngropasem caseta roşie. Caseta mea şi a Evei. Am dat pământul la o parte, cum făceam în copilărie şi am scos-o emoţionat aşteptând să găsesc un bilet de la Eva.

Viktor
Duminică, 04-Mai-2008
Plecă dimineaţă, prin duminica abia şoptită de razele somnoroase ale soarelui. Aerul vesel îi răvăşi prieteneşte părul şi îl luă încurajator după umeri făcându-l să îşi ridice privirea din pământ. Paşii urmau ameţiţi drumul pe care îl ştiau atât de bine dar pe care nu îl parcurseseră niciodată ziua. Ajunse la club, intră şi se închise pe dinăuntru.
Viktor se aşeză la barul gol şi îşi umplu un pahar. Era prima dată singur aici, în douăzeci de ani.
Subsolul cocoşat, deranjat din somn, îl primea rece şi morocănos. N-avea chef de destăinuri, de judecăţi, de hotărâri. Ştia atât de multe că nu-l mai suporta nici chiar pe Viktor, care îi dăduse viaţă cu pensulele lui acum 2 decenii.
În schimb, canapelele măcar îl salutară mărunt şi oftară a compasiune iar scaunele se încordară parcă de amintirea greutăţilor fără astâmpăr şi a călcâielor înfipte în coaste.
Privirea i se fixă pe cele trei fascicule de lumină filtrate prin micile aerisiri ale tavanului. Le strecură printre degete şi încercă să şi le întindă izbăvitor peste ochii închişi. Lumina fu învinsă de zecile de trupuri din spatele pleoapelor, scindate de becurile stroboscopice. Viktor deschise brusc ochii şi îşi înecă privirea în licoarea aurie de lângă el. Băutura îi căzu în tălpi şi îl îndreptă către uşa roşie din spatele barului. O deschise şi îşi aruncă privirea peste dezordinea frivolă. Inspiră adânc mirosul fantomelor celor 20 de ani de trupuri înlănţuite în spatele uşii şi îşi închise din nou pleoapele pentru a le cuprinde şi păstra definitiv dincolo de ele.
Se hotărâse. Era pentru prima dată când inima i-o luase razna şi era prea bătrân să n-o lase în voia ei. Era prima dată când cineva îi semăna, când o femeie gândea ca el, când îşi recunoştea cuvintele şi gesturile în cuvintele şi gesturile ei.
În plus, după prima noapte de dragoste adevărată trăită cu câteva luni în urmă în spatele uşii roşii, urma să se întâmple ceva la care nu se gândise niciodată până acum. Urma să devină tată.
Un lung capitol se încheia în urma lui. Un capitol fără limite. O viaţă stroboscopică între trupuri şi noapte, dezgolită după uşa roşie din spatele barului.
O uşă nouă se deschidea înainte şi nu voia să piardă firul de lumină care se strecura prin ea.
Cu mişcări lente, parcă nedorind să termine vreodată, pregăti în liniştea mormântală din club, ultimul lui coktail, partenerul de viaţă cu care împărţise tot, mijlocitorul către gemetele blonde de dincolo de bar. Se aşezară la masa întunecată de lângă perete şi se priviră în tăcere. O lungă istorie se arcui între apele albastre ale ochilor lui Viktor şi reflexele viclene ale paharului brumat. Îl ridică şi îl lipi de fruntea fierbinte. Rămase aşa mult timp, cu ochii închişi, împietrit în amalgamul de imagini care se luptau năucitor să golească lichidul magic. Într-un târziu îl aşeză cu grijă şi se depărtă privindu-l cum rămâne, fără puteri, în întunericul gol.
Mângâie uşor barul adormit, aruncă o ultimă privire în urmă şi ieşi în stradă.

George
Duminică, 04-Mai-2008
În lumina crudă a dimineţii de primăvară, se simţi răsfăţat de câteva raze de soare şi fu cuprins de acel sentiment de fericire domestică al duminicilor calme. Se duse în grădina proaspăt amenajată şi se aşeză satisfăcut pe şezlong-ul său.
Era perioada în care imenşii fluturi aurii îi vizitau florile iar spectacolul amestecului de culori proiectat pe cerul perfect albastru îl încântau peste măsură. Prin curcubeul coborât în grădina sa îşi cântări viaţa de până acum şi constată că fusese ca liniştea acestei frumoase duminici.
Avea o soţie minunată pe care o iubea la fel ca la început, un copil deosebit care împlinise de curând 20 de ani şi pe care îl adora, în ciuda existenţei divergenţelor destul de aprige în ultimul timp dar datorate diferenţei de generaţie, şi mai avea avioanele lui, munca pe care o făcuse atât de bine ca pilot şi de care era atât de mândru.
Se considera un norocos şi se întreba ce ar fi făcut în locul colegului de echipaj, Martin, a cărui soţie îl înşela dinainte de căsătorie - ştia toată lumea, în afară de Martin - sau în locul lui Alex care, şi mai rău, aflase că nevastă-sa făcuse un avort când el era plecat la cursuri în California, pentru că rămăsese însărcinată cu cel mai bun prieten al lor. Aceste nenorociri îi ocoliseră familia, iar cei câţiva nori răzleţi apăruţi datorită conflictelor cu fata lui iubită se vor risipi definitiv după vizita de astă seară. Vor binecuvânta noua familie şi gata, lucrurile vor intra în normal.
Dintr-o dată vântul se înteţi, florile se închiseră, iar fluturii aurii îşi schimbară culoarea în violet. Cerul îşi aruncă peste umeri o eşarfă de nori şi trimise câţi câţiva stropi reci peste gândurile lui George.

Caseta roşie de metal
Marţi, 06-Mai-2008
”Caseta asta roşie e sufletul meu. E singurul loc unde mi-am mărturisit iubirea, este locul dragostei mele unice şi al sărutului meu curat. Este locul unde eu pot să vorbesc şi unde mi-e dor să fiu mângâiată...
Am alergat încălţată în pantofi cu diamante pe peroane de gări părăsite după trenuri cariate şi ruginite, după locomotive galbene cu ochi cenuşii...N-am ştiut ce caut, poate n-am avut ce să caut, dar am căutat rătutită, cu pupilele dilatate, prea dilatate, ceva...
M-am agăţat în tunelul ăsta găunos de toate pânzele de păianjen care mi-au scofâlcit sufletul şi am tras pe nas mirosul leşurilor deja pierdute în căutările lor. Am avut o viaţă încurcată, alandala, am fost vraişte şi fără somn.
Când am simţit că voi sfârşi în tunel, m-am hotărât să mă mărit. Cu câteva zile înainte de nuntă am vrut să-mi iau adio de la tunel. Şi am plecat în club. Dubla de Ecstasy şi alcoolul m-au făcut să mă pierd total şi să fac cea mai mare prostie a vieţii mele. Am mers dincolo de uşa roşie din spatele barului.
George nu a ştiut niciodată că Sandra nu este fata lui. Naşterea ei a fost bucuria vieţii lui, Sandra este soarele lui.
Am trăit cu minciuna asta atâţia ani...Tunelul şi-a luat taxa de părăsire. Dar n-am să plec în mormânt cu această minciună. O destăinui casetei mele roşii, sufletului meu acoperit de pământ.
Apoi, 20 de ani am trăit frumos, am avut un soţ iubitor, deosebit, am trăit viaţa model a părinţilor mei.
Destăinuirea Sandrei a fost momentul în care m-am reîntors definitiv în tunel. Sandra mi-a mărturisit că ia Ecstasy, apoi că are un prieten cu 20 de ani mai în vârstă. A urmat internarea la dezintoxicare. Sadra a trecut peste un tunel. Dar nu am reuşit să o fac să renunţe la prietenul ei. Au fost scadaluri monstru, Sandra s-a mutat din garsoniera ei cu el, apoi au plecat din oraş o perioadă. Când s-au întors erau căsătoriţi, iar Sandra era gravidă în luna a şaptea. Neavând ce să mai îndrept, i-am cerut Sandrei să vină cu soţul ei să ni-l prezinte şi să le dăm binecuvântarea.
Era barman şi lucra de 20 de ani într-unul din cele mai vestite cluburi din oraş.
L-am recunoscut imediat...
Era el, barmanul din spatele uşii roşii.