Într-o zi mi-am amintit că pe vremuri amestecam uşor cuvintele, le coloram cu felurite vopseluri şi le purtam pe zmee trăgându-le fericit de-o sfoară printre blocuri. M-am oprit o clipă din alergat şi m-am întors printre betoanele abandonate. Mi-am găsit cuvintele aşteptându-mă ruginite, tuburile de vopsea uscată şi chiar o bucată ruptă de zmeu nătâng agăţată şui la o fereastră fără geamuri.
Atunci m-am hotărât să înalţ din nou zmee. Am curăţat cuvintele ruginite şi mi-am cumpărat vopseluri noi. Ziua alerg în cursa vieţii alături de ceilalţi iar noaptea îmi adun cuvintele, le îmblânzesc şi le aşez pe aripile zmeului. Când va fi gata, zmeul le va duce departe, peste orizont, spre lumile noastre perfecte, spre visele noastre portocalii.