ŞOAPTA UNEI PAGINI NEÎNCEPUTE

Cât întuneric se poate ascunde în spatele unei foi albe...! Câte scufundari trebuie să fac în funinginea aşezată pe cioburile istoriei mele uscate...! Şi cum îmi încremeneşte cărbunele uitării pleoapa amară...!
Numai suflul cailor înspumaţi trecând prin visele oarbe, poate să mai aline ţipătul plajelor arse al cangrenelor mele!
Amintirea primelor atingeri de degete reci-umede şi a primului gust de femeie răscolindu-mi verile surd-parfumate m-a aruncat pe caii învolburaţi ce tropotesc peste aburii întunecaţi ai uitării.
Încerc să-i strunesc printre valurile de plumb, încerc să văd linia de oţel a orizontului .....
O imensă pleoapă se deschide la infinit şi fulgere roşii mă trăznesc din ochiul îngălbenit-amnezic.
Caii mă aruncă peste timp şi nu apuc decât să le văd trupurile arcuite peste moarte....
Eu mă aşez, ca de obicei, pe fundul mării şi aştept lemnul dulce al vapoarelor naufragiate....
De-abia acum îmi amintesc textura încheieturii maînii tale şi sunetul prafului răscolit de paşii tăi.
Zgomotul genelor străbătute de vânt şi forma aerului despicat de buze...
Îţi aud zâmbetul atingându-mi pielea vânătă...
Îţi aud clinchetul părului sărutat de nisip....
Luna îţi îmbracă rochia şi se strecoară printre valuri până la mine.
O recunosc, o dezbrac, şi o alung slută printre stele....